Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge,
Dorul zboara, lasa inima amara.
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge,
Dorul zboara, lasa inima amara.
Simt sangele de roman, imi curge in vene,
Vad in lemn cioplite atatea semne
In privelistea de pe Caraiman
Parca-l vad pe Mihai Viteazul calare pe un cal.
Il simt cand ies din Bucuresti,
E in lutul din casele batranesti, in povesti
E in focul din cuptor,
E in vinul de pe masa, vorbele din folclor.
Imbracati la costume, isi numara RON-ii,
Dar noi stim: de la tara vin si domnii.
Sunt cel mai roman dintre pamanteni,
Sunt ca acasa intre maramureseni,
Vesel langa olteni, linistit cu ardeleni,
Putin ametit cand mai stau cu moldoveni.
Drace, da-ne pace, stii ca, orice-ar fi, sangele apa nu se face!
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge,
Dorul zboara, lasa inima amara.
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge,
Dorul zboara, lasa inima amara.
Probabil casa parinteasca nu se vinde, nu,
Cel mai bine o-ngrijesti doar tu
Avea nevoie de mine, ma simteam atras,
Doar cu ai mei ma simteam acasa.
Mereu parea mai bine-acolo unde nu-s,
Probabil e mai bine, poate de aia s-au dus.
E o drama, simt cum ma striga mama
Sau mama mamei sau mama lu mama lu mama.
Si amintirile s-au ascuns pe raftul prafuit de sus,
Cand alergam desculti si eram mult mai multi si n-aveam nicio teama.
Si doar in noptile pustii, cand lacrima se scurge
Dorul, dorul fuge, nimeni nu-l ajunge, nu!
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge,
Dorul zboara, lasa inima amara.
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge,
Dorul zboara, lasa inima amara.
Oriunde vor merge pasii mei, sufletul imi este plin de ei
Dorul asta nu ma lasa, nu ma lasa
Acelasi cuvant si-acelasi gand ma leaga mereu de-acest pamant,
Cel mai frumos loc e-acasa, e acasa!
Dorul, dorul, dorul...